Cod roșu de caniculă

bz24.ro

Aproape toată țara se află duminică sub avertizări de cod galben și portocaliu de caniculă, potrivit ANM, iar de luni zona se va restrânge, însă în sudul și sud-vestul țării temperaturile vor ajunge până la 41 de grade.

Duminică, 10 august, canicula se va intensifica în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Duminică, 10 august, local în Maramureș și vestul Transilvaniei, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și sudul Dobrogei continentale va ficaniculă șidisconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Cod roșu de caniculă luni

Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru ziua de luni valabil în județele Mehedinți și Dolj. Aici, valul de căldură va continua să se intensifice și se vor înregistra temperaturi maxime de 39…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 20…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Un cod portocaliu va intra în vigoare tot luni, 11 august. Canicula și disconfortul termic vor fi accentuate în județele Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 18…21 de grade, astfel că, local, vor caracteriza o noapte tropicală.

Lasă un comentariu