Accident MORTAL. Două șoferițe au fost implicate în coliziunea fatală

bz24.ro

Accident mortal, sâmbătă noaptea. O tânără în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața, după ce maișina pe care o conducea s-a lovit cu un alt autoturism.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că o tânără, de 25 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Calea Ialomiței, în Târgoviște, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, din comuna Răzvad.

Mașina s-a izbit, ulterior, de un copac.

Din nefericire, în urma impactului, șoferița de 25 de ani a decedat, iar cea de 63 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Lasă un comentariu