Doi copii, loviți pe o trecere de pietoni. Unul dintre ei a murit

bz24.ro

Doi minori de 8 și 6 ani au fost loviți duminică seară de un autoturism de Șoseaua Gării Cățelu, din Sector 3. Unul dintre copii, un băiat de 8 ani, a intrat în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare au eșuat, el fiind declarat mort.

Celălalt copil, o fetiță de 6 ani, se află în spital fiindu-i amputat un picior, anunță surse G4Media.

Șoferul care a produs accidentul a abandonat autovehiculul, fugind într-un parc din apropiere.

Polițiștii îl caută pe conducătorul auto.

Proprietarul mașinii împrumutase vehiculul unei alte persoane.

,,În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia”, anunță polițiștii bucureșteni.

Lasă un comentariu