Vloggerul ,,RADUCU P DRUM” a realizat o filmare de aproximativ 320 de km cu drona. Acesta, a reușit să adune în cele 32 de minute stadiul tuturor lucrărilor. Mai jos aveți și ultimele noutăți legat despre modul de lucru.
Au fost reluate lucrările şi pe primele loturi din Autostrada Ploieşti – Buzău, iar mobilizarea de pe şantier face posibilă deschiderea circulaţiei până la sfârşitul acestui an pe primii 49,35 km din A7.
,,Au fost reluate lucrările şi pe primele loturi din Autostrada Ploieşti – Buzău (63,25 km), între Dumbrava şi Pietroasele! Mobilizarea în şantier a crescut pe Lotul 1 (Dumbrava – Mizil) şi pe Lotul 2 (Mizil – Pietroasele), parte din A7 (Autostrada Moldovei)”, a transmis CNAIR.
Sursa citată a precizat că progresul fizic este de 43% pe lotul 1 şi de 41,2% pe lotul 2, ”ceea ce face posibilă deschiderea circulaţiei până la sfârşitul acestui an pe primii 49,35 km din A7”. Potrivit companiei, în prezent, pe lotul 1 se desfăşoară lucrări de reprofilare taluze şi montare prefabricate pentru podeţe, în timp ce pe lotul 2 a început instalarea grinzilor, montarea dalelor şi a elementelor prefabricate pentru podeţe. Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, a atras, însă, atenţia că mobilizarea în şantier trebuie să crească progresiv, în special pe lotul Mizil – Pietroasele.






